Rezidența FemArt 2020

Open Call. Deadline înscrieri: 5 Septembrie

  • 28 Septembrie – 3 Octombrie

  • Concurs

Rezidența FemArt 2020

Open Call.
Deadline înscrieri: 5 Septembrie

  • 28 Septembrie – 3 Octombrie

  • Concurs

Proiectul FemArt a ajuns la cea de-a III-a ediției, iar anul acesta se va derula sub forma unei rezidențe de dezvoltare scenarii pentru regizoare care se află la primul sau al doilea film de lungmetraj.

Rezidența FemArt constă într-o săptămână intensivă de lucru și o serie de evenimente conexe: proiecții de film, masterclass-uri și sesiuni de pitching, toate având loc între 28 septembrie – 3 octombrie la București.

Asociația Română a Femeilor în Cinema își dorește să susțină egalitatea de gen și șanse în industria cinematografică prin sprijinul acordat regizoarelor de film aflate la început de carieră, promovarea creațiilor acestora și facilitarea schimbului de experiență cu specialiști din industrie, în cadrul Rezidenței FemArt.

Cui se adresează proiectul și cine poate aplica la Rezidența FemArt?

Apelul de proiecte se adresează absolventelor unei facultăți de film, de naționalitate română sau cu rezidență în România, care au realizat până în prezent cel puțin un film de scurtmetraj și se află în stadiul de dezvoltare cu primul sau la al doilea film de lungmetraj.

Candidatele trebuie să aibă scris la momentul aplicației un draft de scenariu sau un treatment de minimum 12 pagini pentru un proiect de lungmetraj.

În urma Open Call-ului vor fi selectate 5 regizoare, care vor participa la rezidența de dezvoltare a scenariului de lungmetraj.

Cum se va desfășura Rezidența FemArt

Între 28 septembrie – 3 octombrie va avea loc la București o săptămână intensă de lucru cu experți și consultanți în dezvoltare de scenarii. Pentru că ne dorim să creăm un mediu de lucru sigur pentru toate persoanele implicate, vom organiza rezidența respectând toate normele de siguranță impuse de situația actuală generată de răspândirea noului virus COVID-19.

Participantelor din afara Bucureștiului le este asigurat transportul și cazarea pe durata rezidenței.

Rezidența FemArt este un proiect cultural

CO-FINANȚAT DE

AFCN

Proiectul nu reprezintă în mod necesar opinia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în totalitate responsabilitatea beneficiarului finanțării.

REALIZAT CU AJUTORUL

ÎN PARTENERIAT CU

în cadrul Festivalului Filmului Francez 2020
și cu Premiile Sofia Nădejde.

Ce presupune înscrierea online?

  • Curriculum Vitae;
  • Scrisoare de intenție;

  • Link cu filmele realizate până la la momentul aplicației, indiferent dacă au fost sau nu incluse în circuitul festivalier;
  • Scurt sinopsis al proiectului (maximum 500 caractere);
  • Concepție regizorală care să reflecte și viziunea asupra temei abordate;
  • Scenariu sau treatment proiect (minimum 12 pag).

Care sunt criteriile de evaluare?

  • Calitatea aplicanției evaluată prin operele anterioare;
  • Importanța temei pentru contemporaneitate;
  • Originalitatea subiectului și a viziunii asupra temei abordate;
  • Potențialul artistic al scenariului / treatment-ului depus;
  • Textul scenariului / treatment-ului și al concepției regizorale ar trebui să ofere premisele unui film personal, de autor.

Comisia de selecție și juriul FemArt

  • Proiectele înscrise vor fi evaluate de o comisie de selecție formată din 3 experți desemnați de Asociația Română a Femeilor în Cinema;
  • Juriul care va acorda cele trei premii va fi format din 3 membri desemnați de Asociația Română a Femeilor în Cinema.
  • Trainerii Rezidenței FemArt vor fi anunțați odată cu publicarea programului.

Care sunt etapele proiectului?

  • 7 August 2020

    Publicarea apelului de proiecte și anunțarea regulamentului de participare

  • 7 August – 5 Septembrie 2020

    Depunerea online a dosarelor de participare

  • 6 Septembrie – 13 Septembrie 2020

    Evaluarea proiectelor și selecția celor 5 participante la Rezidența FemArt
  • 14 Septembrie 2020

    Anunțarea celor 5 participante și publicarea programului Rezidenței FemArt

  • 28 Septembrie – 3 Octombrie 2020

    Rezidența FemArt

  • 4 Octombrie 2020

    Deliberarea și votul juriului: anunțarea premiilor

Premiile FemArt

În încheierea săptămânii intensive de lucru vor fi desemnate trei premii:

  • O bursă în valoare de 1.750 Euro;

  • O bursă tip consultanță de scenariu croită pe nevoile specifice ale proiectului câștigător;
  • O bursă de participare la o platforma internațională de co-producție.

“În contextul actual în care arta pare constrânsă să găsească un nou mod de funcționare și finanțare, fiind în același timp avangarda unui lumi care-si caută sensul, mai mult ca oricând trebuie să ne îndreptăm spre a susține voci noi care au fragilitatea începutului, dar și intuiția unor noi forme de artă ale timpurilor ce vin. Suntem foarte bucuroase că putem susține în al doilea an consecutiv talentele cu o voce aparte, cu proiecte atipice, ajutându-le să-și găsească drumul spre public. Mulțumesc generozității tuturor celor implicați în acest proiect, în susținerea creării, dar și în îndeplinirea lui: Administrației Fondului Cultural Național, Uniunii Cineaștilor din România, Institutului Francez, echipelor de lucru, juriului și experților.”

Anca Damian, membru al comitetului de selecție și al boardu-lui ARFC